|
Vineri, 11 Februarie 2011 09:39 |
|
Companiile Google si Facebook au purtat negocieri cu Twitter in legatura cu achizitionarea retelei de socializare online, confom unor informatii aparute joi in The Wall Street Journal si preluate de AP.
Discutiile au evaluat Twitter la o valoarea cuprinsa intre opt si zece miliarde de dolari, a precizat The Wall Street Journal, citand surse ramase sub protectia anonimatului familiare cu aceasta problema, potrivit Agerpres. Publicatia americana noteaza ca grupul a avut in 2010 venituri de 45 de milioane de dolari, insa a pierdut bani prin investitiile in centre de date. Investitorii si-au aratat in ultimele luni interesul sporit pentru retelele de socializare online. Luna trecuta, site-ul Groupon a reusit sa adune finantari de 950 de milioane de euro dupa ce ar fi refuzat oferta Google de achizitionare pentru sase miliarde de dolari. Facebook ar fi primit de asemenea luna trecuta 500 de milioane de dolari in finantari de la clienti Goldman Sachs din afara SUA si 50 de milioane de dolari de la un investitor rus. Twitter si Facebook au refuzat sa comenteze informatia, iar Google nu a raspuns mesajului adresat de AP. |