|
“U” Mobitelco a învins aseară Gaz Metan Mediaș în meciul decisiv de la Cluj, scor 80-70, rezultat în urma căruia formația clujeană a obținut calificarea în actul final al competiției. În finală, “U” Mobitelco va întâlni pe CSU Ploiești, iar primele două confruntările vor avea loc la Ploiești, sâmbătă și duminică.
O sală arhiplină și o atmosferă vulcanică i-au întâmpinat pe medieșienii de la Gaz Metan, aseară, la Cluj, în meciul decisiv pentru calificarea în finală. Cei peste 3.000 de spectatori i-au purtat pe baschetbaliștii pregătiți de Marcel Țenter spre finala Diviziei A, unde aceștia vor da piept cu echipa campioană, CSU Ploiești. Incomodați de vacarmul din Sala Sportulor “Horia Demian”, medieșenii au cedat primul sfert, scor 19-11 pentru “U” Mobitelco. Oaspeții au revenit în joc grație aruncărilor de după semicerc ale lui Velickovic, Ivanovic și Nicoară și au intrat în avantaj la pauză, scor 40-38.
După pauza mare, partida s-a desfășurat sub semnul echilibrului, clujenii reușind desprinderea pe finalul sfertului trei, când tabela indica scorul de 55-52 pentru “U” Mobitelco. Finalul de meci le-a aparținut celor de la “U” Mobitelco, care au evitat intrarea în prelungirile partidei și s-au desprins decisiv în minutul 39, când Zoran Krstanovic a punctat pentru 73-69, iar Morris a avut sânge rece la aruncările libere.
Sfârșitul partidei a declanșat fiesta în Sala Sporturilor “Horia Demian”, unde baschetbaliștii clujeni au sârbătorit alături de fani calificarea în finală. "Am jucat mai bine, am obtinut o victorie meritata. Ne-am dorit foarte mult sa castigam si sa ne luam revansa cu Asesoft, o echipa cu experienta. Trebuie sa oprim suprematia lor, pentru binele baschetului romanesc!", a declarat antrenorul clujenilor, Marcel Tenter. |