"U" Cluj - Gaz Metan 2-2
Share
Scris de Cetateanul Clujean   
Luni, 11 Aprilie 2011 09:42

niculescuUniversitatea Cluj a obținut doar o remiză în partida de la Mediaș cu Gaz Metan. Clujenii au condus cu 2-0, au fost egalați, iar pe final au marcat prin Voican, însă reușita acestuia a fost anulată de tușier pentru offside.

Universitatea Cluj a fost foarte aproape să obțină sâmbătă, la Mediaș, cel de-al treilea succes consecutiv în Liga I, însă o gravă eroare a tușierului din prelungiri i-a privat pe clujeni de o nouă victorie.  Prima repriză le-a aparținut “studenților”, care au marcat prin Claudiu Niculescu de două ori prin două lovituri libere executate perrfect în poarta lui Pleșca.

În a doua parte a jocului, medieșenii au preluat inițiativa iar în minutul 63 au obținut un penalty. Eric a ratat lovitura de pedeapsă, însă brazilianul și-a reparat greșeala șase minute mai târziu, când a redus din diferență cu un șut plasat din afara careului. În minutul 87, oaspeții au restabilit egalitatea prin Dan Roman.

Finalul a fost incendiar și le-a aparținut clujenilor. În prelungiri, Tony a pătruns în careu, dar l-a luat la țintă pe portarul Pleșca din 4 metri, iar Voican, în prelungiri, a marcat un gol perfect valabil, însă reușita a fost anulată eronat pentru offside, iar partida s-a încheiat indecis, scor 2-2.

“După jocul de astăzi, pot spune că meritam victoria. Îi “mulțumesc” tușierului, ne-a arbitrat și cu FC Brasov și a făcut o greșeală imensă și atunci, la fel a semnalat un ofsaid inexistent. Pacat de spectacolul oferit, pentru că ambele echipe au facut spectacol”, a declarat finanțatorul clujenilor, Florian Walter.

 

Add comment


Security code
Refresh

Categorii

Home
Termeni şi condiţii
Redactia
Publicitate
Newsletter
Arhiva
Despre Cluj

Sondaj


Get Adobe Flash player

Cele mai citite