"U" invinge Otelul si trece peste CFR in clasament
Share
Scris de Cetateanul Clujean   
Duminică, 22 August 2010 19:12
uclujbucurie

Universitatea Cluj s-a impus, duminica, in fata Otelului Galati cu scorul de 2-1, intr-un meci disputat la Alba Iulia in cadrul etapei a V-a din Liga I. "Studentii" au punctat prin Gaston Mendy si Gabriel Bostina, in timp ce oaspetii au marcat prin Borbely.

Tehnicianul Marian Pana a aratat in meciul cu Otelul Galati ca a aderat la cliseul "echipa castigatoare nu se schimba" si a trimis in teren aceeasi formula utilizata la Urziceni, unde "U" s-a impus in fata Unirii cu scorul de 1-0. Bostina a fost primul care a ridicat spectatorii in picioare, chiar in minutul 1, insa Giurgiu s-a opus si a respins din fata portii. Noua minute mai tarziu, Claudiu Niculescu i-a dat emotii portarului Grahovac, sutul acestuia trecand pe langa bara. In minutul 18 a fost randul lui Lemnaru sa treaca pe langa deschiderea scorului, atacantul lui "U" reluand cu capul in bara transversala.

Galatenii au replicat prin Antal, care, scapat singur cu Matache, a trimis uluitor in bara, iar Ochirosii l-a luat la tinta din doar 3 metri pe portarul clujean (33). Trei minute mai tarziu, senegalezul Mendy a deschis scorul dupa o cursa solitara pe partea stanga. "Studentii" nu au sarbatori prea mult, pentru ca Borbely i-a taxat in ultimele secunde ale primei reprize, reluand cu capul in plasa portii lui Matache mingea centrata din lovitura libera de Paraschiv.

In partea a doua a jocului, clujenii s-au napustit in careul oaspetilor, avandu-l din nou in prim plan pe Lemnaru, care a obtinut penalty-ul dupa ce a fost faultat de Sarghi (52). Bostina a transformat cu calm de la punctul cu var si i-a readus pe "studenti" in avantaj. Din minutul 62, Otelul a evoluat in inferioritate numerica dupa eliminarea lui Borbely, care a vazut al doilea cartonas galben pentru simulare. "U" a terminat meciul in corzi si putea fi egalata in minutul 86, cand Pena a trimis mingea cu capul pe langa bara."U" Cluj a obtinut a doua victorie consecutiva din Liga I si a trecut peste CFR Cluj in clasament, cu 7 puncte acumulate. In etapa viitoare, formatia clujeana va evolua, in deplasare, impotriva echipei Dinamo Bucuresti.

 

Mihai Stoica, alaturi de Walter la Alba Iulia
Fostul manager al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a luat loc ieri in tribunele stadionului "Cetate" la meciul disputat de "U" Cluj impotriva celor de la Otelul Galati. MM Stoica a stat alaturi de patronul Universitatii Cluj, Florian Walter, care a afirmat in mai multe randuri ca i-a inaintat o oferta pentru a veni la Cluj.

Recent, fostul manager al Unirii Urziceni a refuzat oferta gruparii Astra Ploiesti, fiind tentat sa il urmeze pe Walter la Universitatea Cluj. Sosirea lui Mihai Stoica este vazuta cu ochi buni si de ultrasii "Sepcilor rosii", care l-au aclamat la Alba Iulia.

 

Add comment


Security code
Refresh

Categorii

Home
Termeni şi condiţii
Redactia
Publicitate
Newsletter
Arhiva
Despre Cluj

Sondaj


Get Adobe Flash player

Cele mai citite