Violentele continua in Egipt
Share
Scris de Cetateanul Clujean   
Joi, 03 Februarie 2011 10:10

egypte-manifestantsLa Cairo au fost reluate violentele, sustinatori si adversari ai regimului presedintelui Hosni Mubarak infruntandu-se din nou joi, in zona pietei Tahrir, in cea de-a zecea zi a protestelor sociale din Egipt, inca cinci persoane pierzandu-si viata, conform Ministerului Sanatatii, zece, potrivit Al-Arabiya.

Revolta populara a degenerat in lupta armata in piata Tahrir, devenita simbol al protestelor anti-Mubarak. S-au inregistrat schimburi de focuri intre cele doua tabere, dupa ce o multime de sustinatori ai presedintelui si-a facut aparitia ocupand zona din centrul Cairo miercuri, pentru prima data de la inceputul manifestatiilor, relateaza Agerpres.

Joi dimineata, zona, inconjurata de armata, era un veritabil camp de lupta implicand mii de persoane de ambele parti, care se acuza reciproc de deschiderea focului, fiecare exprimandu-si vointa de a nu parasi piata pana la "victoria finala".

Conform unui bilant al ONU, in prima saptamana de proteste violente, fara precedent in ultimii 30 de ani in Egipt, si-au pierdut viata aproximativ 300 de persoane.

Miercuri seara, vicepresedintele egiptean Omar Suleiman le-a cerut manifestantilor sa se retraga, reluand apelul lansat in aceeasi zi de armata.

Joi, canalul de televiziune Al-Arabiya a anuntat ca armata egipteana, care nu a intervenit pana acum, a procedat la numeroase arestari, patru tancuri luand pozitie in apararea taberei loiale presedintelui, in piata Tahrir, potrivit AP.

Manifestanti anti-Mubarak au declarat joi pentru Reuters ca sunt mai hotarati sa continue protestele, dupa ce sustinatori ai presedintelui au deschis seria violentelor, omorand cinci persoane.

Organizatia Natiunilor Unite va evacua joi 350 de membri ai personalului sau din Egipt pe insula Cipru sau in Dubai, in functie de optiunea fiecaruia, a anuntat un purtator de cuvant al misiunii ONU de mentinere a pacii in Cipru, citat de AP.

Doua avioane inchiriate vor efectua fiecare doua zboruri tur-retur de la Larnaca spre Cairo, pentru a-i aduce pe angajatii care vor opta pentru Cipru si familiile lor, a indicat Rolando Gomez.

ONU a facut aranjamente pentru cazarea a 600 de persoane in hoteluri din Cipru.

 

Add comment


Security code
Refresh

Categorii

Home
Termeni şi condiţii
Redactia
Publicitate
Newsletter
Arhiva
Despre Cluj

Sondaj


Get Adobe Flash player

Cele mai citite