|
Unicredit Tiriac Bank si UNICEF a lansat oficial, luni, la Cluj-Napoca, cardul UNICEF. Prin intermediul acestuia, banca va dona 1 procent din valoarea fiecarei tranzactii catre UNICEF, cat si 50 la suta de procente din taxa anuala a pachetului de produse UNICEF. Fondurile vor fi folosite ulterior pentru crearea de saloane mama-copil in maternitatile din Romania.
Andreea Marin, ambasadorul Bunavointei pentru UNICEF in Romania, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca fondurile obtinute in urma acestor donatii vor fi directionate la Cluj-Napoca pentru maternitatea din cadrul Clinicii de Obstetrica si Ginecologie a Spitalului Judetean Cluj.
“Conteaza foarte mult pentru mine ca aceasta promisiune este respectata. UniCredit Tiriac Bank si UNICEF au demonstrat ca sunt institutii credibile. Efortul il face banca, dar gestul este al nostru. Ai acest card si faci un bine” , a declarat Andreea Marin Banica.
In Romania, 35 din 204 de maternitati sunt active in Initiativa Spital Prieten al Copilului si 24 au acest statut. In toate aceste maternitati se nasc peste o treime din copiii din Romania. Pentru ca o maternitate sa devina Spital Prieten al Copilului trebuie sa indeplineasca un set de 10 cerinte, care reprezinta standarde internationale de ingrijire pentru mama si nou nascut.
“Cardul UNICEF-UniCredit Tiriac Bank prezinta o premiera pentru piata din Romania si pentru noi” , a declarat Edmond McLoughney, reprezentant UNICEF Romania.
|