|
Doi luptatori anticomunisti, Ionita Mahalean si Ioan Moldovan, executati de Securitate in noaptea zilei de 5 octombrie 1949 in localitatea clujeana Santejude-Vale, vor fi deshumati, la cererea rudelor, de o echipa de arheologi voluntari a Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (CICCR).
Actiunea va avea loc in data de 7 septembrie, incepand cu ora 9. Echipa CICCR a depistat locul in care cei doi au fost ingropati in urma cercetarilor de teren efectuate in localitatea din comuna Taga. Ionita Mahalean si Ioan Moldovan au fost executati prin impuscare, spun reprezentantii CICCR.
Ionita Mahalean, zis a Puiutului, s-a nascut in anul 1892 in satul Santejude, iar Ioan Moldovan, zis a Pavaloaiei, s-a nascut in anul 1927 in satul Santejude-Vale, ambele localitati fiind astazi arondate pe linie administrativa la comuna Taga, judetul Cluj. Cele doua victime au facut parte dintr-o organizatie anticomunista cunoscuta sub denumirea de Partizanii Regelui Mihai. Organizatia s-a constituit la Cluj in cursul anului 1948 din initiativa lui Alexandru Suciu, Gheorghe Muresan, Lazar Bondor si Ionel Manu, toti acestia fiind simpatizanti si sustinatori ai monarhiei romane.
Pe langa denumirea de Partizanii Regelui Mihai, organizatia mai este cunoscuta si sub numele de Partizanii Majestatii Sale Regele Mihai I sau Armata Alba, ori, dupa unele surse, Garda Alba. Organizatia s-a extins in localitatile urbane din apropierea Clujului, de la Turda si pana la Gherla, avand foarte multi aderenti in zona rurala din jurul acestor orase. Initiatorii isi propuneau sa lupte impotriva regimului comunist si pentru readucerea regelui in fruntea tarii, de unde fusese indepartat in mod ilegal la sfarsitul anului 1947. Persoanele care au aderat la aceasta organizatie clandestina proveneau din medii sociale diferite, de la muncitori si tarani pana la preoti, notari, invatatori, profesori si militari deblocati sau chiar activi.
Gruparea a fost depistata de catre Securitate, prin tradare, in luna mai 1949 pe cand era inca in faza de constituire si organizare. Zeci de oameni au fost arestati, anchetati, torturati si apoi condamnati la multi ani de inchisoare, unii fiind chiar omorati fara nici un fel de judecata. Unii dintre membrii organizatiei, pentru a evita masurile represive ale autoritatilor comuniste, au ales calea refugiului in paduri, angajandu-se in rezistenta armata.
Un centru de rezistenta a fost reprezentat de satele din jurul orasului Gherla. Dupa ce Securitatea a inceput urmarirea si anihilarea celor care aveau legatura cu aceasta grupare anticomunista, in satul Santejude-Vale si-au gasit loc de refugiu trei persoane, acestia fiind Ioan Moldovan si Ionita Mahalean, precum si Dumitru Tagurean.
Cei trei au fost ascunsi, adapostiti si alimentati de catre localnicul Simion Muresan, in gospodaria acestuia. Pe baza unor date obtinute din partea unor informatori, Biroul de Securitate din Gherla, aflat in subordinea Serviciului Judetean a Securitatii Poporului din Dej, a organizat in ziua de 5 octombrie 1949 o razie in satul Santejude-Vale, cu scopul prinderii celor trei rezistenti anticomunisti si de identificare a sprijinitorilor acestora.
Conform marturiilor unor contemporani ai evenimentelor, la aceasta actiune au participat cadre de securitate si militie, efectivul deplasat in teren fiind alcatuit din circa 30 de persoane. Gospodaria lui Simion Muresan a fost inconjurata, obiectivul principal fiind reprezentat de sura in podul careia se presupunea ca se aflau ascunsi cei cautati. Sotia gazdei, Ileana Muresan, si un consatean, Grigore Moldovan, au fost obligati sa urce in podul surii si sa arunce jos fanul ce se afla acolo. Ca urmare, Ionita Mahalean, fiind si mai in varsta, s-a predat, iar ceilalti doi au incercat sa fuga. Ioan Moldovan a fost capturat imediat, insa Tagurean a reusit atunci sa scape, fiind prins mai tarziu, dupa trecerea unui oarecare timp. Acesta din urma, dupa ce a fost arestat, a fost condamnat la pedeapsa cu inchisoarea, executand aproape sase ani in mai multe penitenciare si colonii de munca.
Dupa marturiile unor persoane din Santejude-Vale, Mahalean si Moldovan, dupa ce au fost capturati au fost dusi la Securitatea din Gherla, de unde au fost readusi in sat cu o masina in cursul noptii. Amandoi au fost apoi dusi pana la marginea padurii de pe dealul Ucisor, unde au fost executati prin impuscare. Crima a fost infaptuita in noaptea de 5 spre 6 octombrie, in jurul miezului noptii. Cadavrele au fost ingropate a doua zi, chiar pe locul executiei, intr-o groapa comuna pe care au sapat-o rudele victimelor, aduse fortat pentru acest lucru de catre securisti.
Victimele au fost depuse in groapa fara sicriu, peste cadavre fiind pusa doar o patura peste care s-a aruncat pamant. Dupa executia celor doi, Securitatea l-a ridicat de acasa si pe Simion Muresan, nascut in anul 1873, cel care i-a adapostit si ascuns pe cei trei. Si acesta a fost impuscat la marginea satului, in aceeasi noapte, fiind ingropat apoi de catre fiul sau chiar pe locul executiei. Osemintele lui Simion Muresan au fost deshumate de catre CICCR in 22 octombrie 2009 in prezenta unui procuror militar.
Uciderea lui Ionita Mahalean si a lui Ioan Moldovan a fost infaptuita de catre cadre operative de Securitate ale caror nume CICCR nu le cunoaste deocamdata, insa omorurile au fost ordonate de catre colonelul Mihai Patriciu, directorul de atunci a Directiei Regionale de Securitate Cluj, unul din marii criminali dovediti ai Romaniei comuniste. In actiune a fost implicat si maiorul Nicolae Briceag de la Dej, un alt mare criminal comunist, pe atunci seful Serviciului Judetean a Securitatii Poporului pentru fostul judet Somes.
Cautarile mormantului comun vor incepe cu o zi inainte. Operatiunea va fi executata de echipa de arheologi voluntari a CICCR, coordonata de dr. Gheorghe Petrov de la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alaturi de care se vor afla Scrobota Paul si Groza Horatiu, arheologi la muzeele din Aiud, respectiv Turda. La actiune va participa si dr. Marius Oprea, coordonatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania.
Avand in vedere ca aceasta dubla crima a fost ordonata si savarsita de persoane care faceau parte din personalul angajat al Securitatii Statului de atunci, CICCR va inainta o sesizare penala catre Parchetul Militar, institutie care are competenta de cercetare in astfel de cazuri.
|