|
Scris de Cetateanul Clujean
|
|
Miercuri, 01 Septembrie 2010 10:18 |
|
Din 12 spalatorii auto verificate de Protectia Consumatorilor Cluj, in perioada 26 iunie-7 iulie, sapte au probleme precum neafisarea tarifelor practicate, a avertismentelor si a riscurilor previzibile, dar si neafisarea in mod vizibil si fara echivoc a listei serviciilor sau a denumirii operatorului economic si a programului de functionare. In plus, multe spalatorii auto nu au afisat numarul liniei telefonice gratuite pentru reclamatii la Protectia Consumatorilor.
In urma controlului au fost inchise temporar cele sapte unitati la care s-au constatat abaterile, iar ca masura suplimentara s-au dat patru amenzi in valoare de 4.000 de lei si trei avertismente.
In cursul lunii august, comisarii de la Protectia Consumatorilor Cluj au derulat sase actiuni legate de vanzarile de soldare, alimentatia publica aferenta hotelurilor de 4 si 5 stele, comercializarea aparatelor electrice de mici dimensiuni alimentate la reteaua de 220 V, blocul alimentar din spitale si chioscurile din incinta unitatilor de sanatate, activitatea desfasurata de unitatile de preluare si vanzare fier vechi si de comercializarea produselor de cofetarie. Aceste controale sunt inca in derulare.
|