Premieră în Cluj! Un fost deţinut politic a câştigat daune de 135.000 de euro de la statul român

Marţi, 16 Martie 2010 12:06

Închisorile comuniste au frânt tinereţea a zeci de mii de români. Printre aceştia se numără şi Iosif Lupşan, din oraşul Turda. Pentru cei 9 ani petrecuţi pe nedrept în închisoare şi în colonii de muncă, în perioada 1953-1962, în condiţii greu de imaginat, Iosif Lupşan a câştigat despăgubiri de 135.000 de euro de la statul român. Sentinţa dată de Tribunal în dosarul 3529/117/2008, la sfârşitul lunii februarie, a.c., este o premieră în judeţul Cluj.

În anul 1949, Iosif Lupşan, fiu de ţărani din judeţul Alba, era elev în clasa a XI-a. După ce a trăit drama colectivizării alături de părinţii săi, a intrat în organizaţia „Liga Anticomunistă”, alături de alţi colegi de liceu. „Eram convins, în naivitatea mea, că astfel îmi voi aduce contribuţia la înlăturarea comunismului. Am depus un jurământ şi am participat la două şedinţe, după care organizaţia s-a autodizolvat”, povesteşte Lupşan.
După patru ani, în 1953, Lupşan, student în anul II la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, a fost arestat în miez de noapte, luat din patul de cămin şi dus la sediul Securităţii din Cluj. După trei zile, tânărul student a fost transportat la Securitatea din Deva, unde după ce a fost bătut şi anchetat i s-a întocmit Dosarul nr.272/1953, iar după o lună a fost condamnat la închisoare pentru „uneltire” împotriva regimului.
„Am fost mutat la Penitenciarul Jilava unde coşmarul a continuat. Aveam 21 de ani şi împărţeam aceeaşi cameră cu 100 de deţinuţi. Camera avea o singură fereastră cu oblon de scândură şi în aceeaşi încăpere era şi WC-ul, aşa că cei tineri făceam aerisirea cu păturile. Primeam doar 250 de grame de pâine şi un polonic de ciorbă pe zi. Se urmărea astfel lichidarea sistematică fizică şi psihică a deţinuţilor, fiind zilnic umiliţi şi batjocoriţi prin regimul alimentar, sanitar şi cel de muncă. Aveam să cunosc regimul de muncă în colonia de muncă de la Cavnic şi apoi de la Baia Sprie, unde am fost obligat să lucrez în mina de plumb, după o normă imposibil de realizat, la o adâncime de 300 de metri şi o temperatură de 33 de grade Celsius. Orice neîndeplinire a normei se pedepsea fizic. Aici ni s-a spus că din plumbul pe care îl extragem, pentru fiecare este rezervat câte un glonţ”, a rememorat Iosif Lupşan pentru Cetăţeanul Clujean.

Deţinut ucis cu o coadă de lopată
După Revoluţia din Ungaria, în 1956, tânărul deţinut, închis pentru şase ani în urma Sentinţei penale nr.293/10.07.1953 pronunţată de Tribunalul Militar al oraşului Stalin, rămasă definitivă prin respingerea recursului, a fost mutat la închisoarea din Gherla, unde şi-a executat restul de pedeapsă. „Eram treziţi la 5 dimineaţa şi aveam interdicţie de a sta pe pat până la ora 22. Singurul drept era acela de a te plimba prin celulă”, spune Iosif Lupşan. Fostul deţinut politic spune că percheziţiile pe timp de noapte erau o regulă în penitenciarul Gherla, iar dacă gardienii găseau o bucată de hârtie sau un beţigaş în celulă, pedeapsa era bătaia şi carcera. Lupşan i-a descris pe unii gardieni ca fiind adevărate bestii cu chip uman, care nu se dădeau înapoi nici de la crimă. „Era unul pe care îl chema Tudoran, la Gherla; o bestie de om, l-a lovit pe unul dintre puşcăriaşi în cap cu o coadă de lopată. Omul a căzut mort, pe loc”, relatează Lupşan cutremurătoarea întâmplare la care a fost martor în perioada detenţiei.

Trei ani de muncă forţată
Iosif Lupşan a fost eliberat în ianuarie 1959, după şase ani de pedeapsă executată. După 30 de zile a fost arestat din nou, fără mandat şi fără să i se explice motivele. „Am fost dus la penitenciarul Deva şi depus într-o cameră fără foc, singur în celulă, pe un frig teribil. Pe când mă obişnuisem cu libertatea, cu aerul, cu mâncarea, suferinţele au reînceput, fără ca eu să mă fac vinovat de ceva”, rememorează fostul deţinut politic. De la Deva, Lupşan a fost dus la Jilava, închisoare în care a mai fost în urmă cu câţiva ani. Acolo i s-a comunicat faptul că următoarele 36 de luni le va petrece în colonia de muncă Culmea, prin decizia ministrului de Interne Drăghici (Decizia MAI 10039/1958). „În regim de exterminare, munceam într-o carieră de piatră: mergeam patru ore pe jos, escortaţi de gardieni şi soldaţi după care începeam munca istovitoare, lucram zi lumină. După 2-3 luni am fost mutat în Delta Dunării la Colonia Grind. Acolo, scoteam rădăcinile de stuf rămase după defrişare. Praful de scoici îmi umplea ochii şi aveam dureri cumplite. După un timp am ajuns să contemplu ideea de a ieşi din rând ca să oblig soldaţii să tragă în mine. Din fericire am fost mutat, din nou, de data aceasta la Periprava, unde eram obligat să muncesc în agricultură, la săpat porumb, de dimineaţa până seara”, s-a confesat Lupşan, După trei ani chinuitori, la 30 de ani, Lupşan a fost lăsat liber, în plin câmp, iar un şofer de remorcher la dus la gară de unde a luat trenul spre casă.

O tinereţe măcinată de sistemul totalitar
După cei nouă ani de detenţie, cu stigmatul de „uneltitor” împotriva regimului comunist, Lupşan s-a trezit într-o lume în care singura opţiune de a-şi câştiga existenţa era cea de a lucra la lopată. Cu greu a reuşit să se înscrie la Şcoala Sanitară din Sibiu. „După absolvirea şcolii, profitând de faptul că armata sovietică a părăsit ţara, am plecat la Bucureşti cu intenţia de a ajunge la Gheorghiu Dej să-i cer permisiunea de a părăsi ţara în care m-am născut şi în care devenisem un proscris fără drepturi. Desigur că nu am ajuns la el, însă mi s-a sugerat să mă adresez Ministerului Sănătăţii pentru a-mi fi recunoscuţi anii de facultate de dinainte de condamnare şi pentru a fi reînmatriculat. Răspunsul a fost negativ”, spune Lupşan. Până la urmă i s-a permis să dea examen de admitere, să o ia de la capăt. Astfel, a ajuns din nou student, în anul I, la Stomatologie. „În şcoală, situaţia mea era una de paria: colegii mei erau cu 15 ani mai tineri, iar foştii colegi îmi erau asistenţi. Am reuşit să termin şcoala, să-mi încep profesia la o vârstă mult mai înaintată decât alţii, să-mi întemeiez o familie, cu toate că încă şi în ziua de azi mai am coşmarurile din acele vremuri”, spune Lupşan, care în curând va împlini 80 de ani.

Avocata Oriana Cristea-Lubinschi, cea care l-a reprezentat pe Iosif Lupşan în procesul intentat statului roman în baza Legii 221/2009, care obligă la despăgubiri pentru foştii deţinuţi politic, consideră că situaţia este cinică, întrucât Legea vine la 20 de ani de la Revoluţie, iar multe dintre victimele comunismului nu mai sunt în viaţă sau au o vârstă prea înaintată pentru a reuşi să ducă un astfel de proces la bun sfârşit.