Artele plastice care au evoluat in secolul trecut pe teritoriul istoric numit Transilvania pastreaza, in general, aceleasi caracteristici stilistice si estetice care au definit, in epoca, intregul edificiu cultural-artistic national. Formei mentale si sensibilitatii psiho-estetice tipice pentru omul din interiorul arcului carpatic, artele plastice i-au conferit dimensiunea vizualului.

Prima etapa formativa care a debutat la inceputul secolului XX rezuma un efort constructiv in mare masura preluat si modelat dupa principii si criterii proprii artei central-europene (ceea ce si diferentiaza creatia din aceasta parte a tarii de cea din vechiul Regat, tributara, mai ales, modelului francez). Dar nu putem vorbi de o exclusivitate a modelelor inspiratoare ci, mai degraba, de o interferare a acestora cu cele cultivate in celelalte provincii istorice ale Romaniei (fapt explicabil prin natura compozita si prin vocatia interpretativa a valorilor europene ale primilor dascali si artisti). La 1 octombrie 1919, sculptorul Corneliu Medrea, originar din Miercurea Sibiului, expedia din Bucuresti la Sibiu, Consiliului Dirigent, lui Tiberiu Brediceanu, primul proiect pentru infiintarea unei inalte scoli de pictura si sculptura a Statului cu titlul de „Academia de Arte Frumoase”. Scoala urma sa fie gazduita de orasul Cluj, statutul ei academic intemeindu-se pe „cerintele cele mai moderne ale educatiei artistice in pictura si sculptura si care vor corespunde Academiilor din strainatate”.

Este interesant de subliniat ca programul acestei scoli prevedea ca o parte a cursurilor sa se desfasoare vara, la Baia Mare, unde erau instalate atelierele celebrei, in epoca, Scoli de Pictura a lui Simon Hollosy, recunoscuta pentru estetica plain-air-ismului sau de sorginte müncheneza. Corneliu Medrea, in schimb, avea o formatie artistica desavarsita la Academia bucuresteana, la fel ca o parte a viitorilor profesori. Abia la 1 decembrie 1925 incep cursurile scolii, avandu-i ca profesori pe Alexandru Popp si Pericle Capidan. Alexandru Popp era un artist matur, format in mediile cosmopolite de la Paris si München, pe cata vreme Pericle Capidan, originar din Prilep Macedonia, absolvise Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti (1893), desavarsindu-si studiile la Paris si München. Alti tineri profesori urmeaza aceleasi trasee, fie ca este vorba de Catul Bogdan, peregrin prin mai multe Academii libere franceze, Eugen Pascu, format ca artist in mediul artistic de la Baia Mare, Aurel Ciupe, avand o formatie eteroclita, atat in tara, la Iasi si Bucuresti, cat si la Academia „Grande Chaumiere” din Paris. Sculptorul Romul Ladea era singurul care n-a reusit „drumurile europene” ale colegilor.

Dar tocmai aceasta varietate inspiratoare, aceasta incongruenta formativa avea sa defineasca statutul dascalilor si stilul unei scoli devenite europene prin forta imprejurarilor care au stat la baza infiintarii ei. Categoric, influentele si libertatea experimentarii unor modele au conferit scolii un statut proteic si o vocatie europeana, care mai apoi s-a rasfrant si asupra generatiilor de absolventi. Etapa clujeana a scolii a cuprins aproape trei sute de absolventi. Dintre ei s-a ales un nucleu de creatori talentati care definesc tipologic creatorul ardelean: Petre Abrudan, Nicolae Brana, Irma Brosz, Cornel Cenan, Augusta David, Virgil Fulicea, Fülöp Andor Antal, Francisc Gall, Eugen Gasca, Stefan Gombosiu, Theodor Harsia, C. D. Ilea, Incze János-Dej, Incze István, Tasso Marchini, Coriolan Munteanu, Letitia Munteanu, Szervatius Jenö, Ion Vlasiu etc. La fiecare din acestia distingem acelasi apetit pentru constructia formei apropiat de academismul münchenez, o paleta sobra cu virtuti clasicizante, tehnici de culoare bazate pe suprapuneri de tonuri dar si evaziuni spre experiment si noutatile de epoca, fie ca este vorba de post-impresionismul münchenez sau de cel francez, de expresionismul german, „Noua Obiectivitate”, constructivismul scolii franceze a lui Andre Lothe sau exuberanta cromatica a post-impresionismului francez, filtrat prin sensibilitatea scolii bucurestene.

Nu lipsesc nici incercarile abstracte, putin aprofundate insa, fie pe linia abstractionismului geometric a lui Mondrian, fie pe linia primitivismului liric si abstract a unor Paul Klee sau Vasilly Kandinski. Din 1933 scoala se muta la Timisoara, beneficiind de un nou impuls formativ furnizat de alti cativa profesori din aceasta parte a tarii. Viata artistica a Clujului a beneficiat in epoca si de alte directii conferite de artisti ce voiau sa reediteze „varsta de aur” a artei din Imperiul secolului al XIX-lea prin crearea unor comunitati, precum a fost prefigurata de prima expozitie postbelica a artistilor din Ardeal intitulata „Collegium Artificum Transilvanorum” (1921) sau de renovarea „Breslei Barabás Miklos”.

Acest entuziasm general imbratisat de generatiile tinere se lovea insa de-o situatie economica precara, de lipsa generala a unei piete de arta si de absenta unui gust al publicului format. In astfel de circumstante, este de mirare ca aceste eforturi creative si reusitele tentative de aliniere la fenomenul artei europene interbelice sustinute de comunitati nationale mult mai bogate, a rezistat, asezand artele plastice locale pe un loc bine meritat in contextul artei europene. In anul 1936 pictorii Aurel Popp si Thorma János lanseaza artistilor din Banat si Transilvania un „Apel” pentru constituirea unui „Sindicat al Artelor Frumoase” ca instrument de supravietuire al unei bresle artistice intr-o lume mereu mai putin preocupata de fenomenul artistic. Incercarea nu a avut insa sorti de izbanda. In anii care au urmat declansarii razboiului si Dictatului de la Viena artele au avut de suferit importante privatiuni. Singurul cotidian romanesc autorizat de stapanirea hortista a fost „Tribuna Ardealului”, in paginile caruia se oglindesc in cronici plastice entuziaste, in pofida dificultatilor economice si politice, elanurile naive ale artistilor plastici.

Dupa razboi, Clujul, devenit centrul miscarii zonale comuniste, a reflectat schimbarile care s-au produs la nivelul intregii tari. Pe langa efectul nefast al inregimentarii artistilor in noua ideologie, ele au creat premisele constituirii unui infrastructuri cultural-artistice cu repercusiuni importante pentru viata cultural-artistica. In anul 1950 se infiinteaza Institutul de Arte Plastice, apoi, in anii imediat urmatori, Muzeul de Arta Cluj si Uniunea Artistilor Plastici - Filiala Cluj. Subventionarea creatiei, dirijarea ideologica dar si valorizarea acesteia in termenii ideologiei politice, sunt tot atatea caracteristici ale dezvoltarii artei in noua societate. Noi profesori isi pun uneltele in slujba noii ideologii, cultivand o arta puternic tematizata si refuzand „excesele formaliste” proprii creatiei ardelene interbelice, a caror resorturi intime se legau de arta vestului european.

O noua generatie de artisti, unii deveniti profesori, au contribuit la crearea unui nou stil, puternic ancorat social, cu certe valori pe linia constructiei formei si compozitiei monumentale. Sub raport cromatic si tehnologic se preia insa mostenirea structurala a scolii clujene interbelice. Acum debuteaza Abodi Nagy Béla, Andrássi Zoltán, Kovács Zoltán, Balázs Péter, Erdös Tibor, Miklossy Gavril, Anton Lazar etc., puternic influentati de noile comendamente ale epocii, cultivand asa-numitul realism artistic, dar cu subliniate accente de profesionalism. Dupa o perioada de carantina fortata revin artisti precum Aurel Ciupe, Catul Bogdan, Romul Ladea, cu o bogatie polifonica a discursului si o reintoarcere la eternele teme ale artei care dezvolta noi valente ale scolii artistice clujene. Primele generatii de absolventi ai Institutului de Arte Plastice vor fi personalitati puternice, conturate, care se vor desprinde rapid de tirania modelului social. Printre ei: Feszt Ladislau, Alexandru Cristea, Deak Ferencz, Apostu Ghiorghi, Mircea Vremir, Veress Pál, Mircea Balau, Benczedi Sándor, Korondi Jenö, Löwith Egon, Szederessy András etc. Muzeul de Arta nou infiintat, pe langa preluarea colectiei interbelice „Virgil Cioflec”, va achizitiona lucrari ale acestor generatii tinere, iar Uniunea Artistilor Plastici - Filiala Cluj va administra efortul creator al artistilor dupa modelul stalinist din epoca.

Deceniile 7 si 8 vor fi caracterizate printr-o mai mare libertate a creatiei, prin evadarea de sub tirania modelelor realismului socialist (generatia anilor '68 fiind cea care produce o adevarata ruptura atat cu traditia academica, cat si cu arta tematica). Este epoca unei adevarate frenezii a experimentului, a incercarilor si epuizarii fulgurate, de multe ori exterioare si neasimilate corespunzator, a curentelor care faceau cariera in epoca: abstractionismul american, arta pop, cinetismul, lumino-spatio-dinamismul, suprarealismul etc. Aceasta generatie se va „clacisiza” insa repede, iar resorturile fragede ale impulsurilor juvenile se vor cristaliza in alte reguli si alte tehnici ale artei.

Fenomenul s-a produs ca efect ale unor factori biologici naturali. Primele generatii de profesori ai Institutului de Arte Plastice lasa locul tinerilor care isi prepara discursul dupa noi concepte, devenind si el treptat academizant. Este aici locul unei intregi pleiade artistice care au produs aceasta revolutie estetica: Ana Lupas, Mircea Spataru, Ioan Sbarciu, Ioachim Nica, Ioan Horvath Bugnariu, Mircea Baciu, Cornel Ailincai, Theodor Botis, Eugen Gocan etc. Ultimele doua decenii ale secolului XX rezuma o evolutie fara contradictii, o coexistenta stilistica si armonie conceptuala intre tinerii profesori ai Institutului de Arte Plastice, devenit „Ion Andreescu”, si studentii lor. Subventiile bugetare sprijina creatia si ofera o anume tihna economica a artistului. O explozie de expozitii atesta dezvoltarea proteica a fenomenului artistic, dar amenintarea tenebroasa a resurectiei ideologicului solidarizeaza breasla artistica si conduce spre retragerea simulata a artistului din viata sociala. O rezistenta tacita se manifesta in ultimii ani ai secolului XX, precum si o anume preferinta spre o „arta-samizdat”.

Dupa 1989, sentimentul eliberarii care a invadat societatea romaneasca cuprinde intreaga breasla artistica, cu atat mai mult cu cat artistii s-au considerat in mod disimulat soldatii „noii schimbari”. Frenezia a durat insa putin timp. Confruntati cu disparitia statului totalitar pe care au aclamat-o neincetat, artistii plastici se trezesc la realitate lipsiti de mijloacele minime de subzistenta oferite de statul comunist. Derutati si paradoxali cer revenirea la formule de organizare tipice epocii staliniste, cer subventii dar si libertate deplina a creatiei.

Paralel se dezvolta, cu greutatile inerente unui nou inceput, o piata publica si privata de arta la care artistii invata din nou sa se raporteze. Conceptual si stilistic ei au recuperat intregul arsenal al scolii moderne de arta. Astazi asistam la caderea in desuetudine a disocierilor estetico-filozofice pe care le facea la inceputul secolului Lucian Blaga. Arta romaneasca, evident, si cea din Transilvania, prin circulatia formelor si a ideilor tinde pe zi ce trece sa se racordeze artei internationale si sa ilustreze un fapt irepresibil: „globalizarea” gandirii si expresiei estetice.

Dr. Gheorghe I. Bodea

NAPOCA, CLUS, KLAUSENBURG, CLAUDIOPOLIS, KOLOZSVÁR, CLUJ.

FRAGMENTARIUM ISTORIC (I)