La sfarsitul secolului al XVII-lea (noteaza istoricul Báthory Lajos) principatul intra sub dominatie austriaca. In 1687 principele Mihail Apafi a fost nevoit sa semneze tratatul de la Blaj, prin care 12 orase si cetati transilvane erau nevoite sa primeasca pentru iernat garnizoane austriece si sa plateasca o importanta contributie baneasca.

Pe langa celelalte neajunsuri, autoritatile austriece au hotarat sa renunte la sprijinirea economica a Clujului. In 1695 au fost retrase privilegiile orasului cu privire la obligativitatea negustorilor ardeleni de a-si aduce marfurile in depozitele din localitate, precum si dreptul primordial al mestesugarilor clujeni la cumpararea unor materii prime. Toate aceste inconveniente au atras nemultumirea clujenilor, care au sprijinit rascoala lui Francisc Rákoczi.

Luptele dintre trupele austriece si rasculati au provocat daune uriase orasului, care trecea foarte des de la o stapanire la alta. De cate ori trupele austriece preluau controlul asupra Clujului, pretindeau mari contributii financiare si in produse. Pe langa toate acestea, luptele si asediile neincetate au dus la distrugerea a nenumarate constructii din launtrul orasului, nimicirea suburbiilor, morilor, viilor si culturilor. Totalul pagubelor provocate in timpul operatiunilor militare au fost apreciate de conducatorii orasului la circa un milion de florini.

Citadela de pe Cetatuie

Citadela de pe Cetatuie a fost cladita in 1716, fiind distruse o buna parte din viile cetatenilor. Soldatii austrieci erau insa incartiruiti in cetate, la oraseni, comunicarea cu citadela facandu-se peste Somes, pe „podul nemtilor”, situat pe str. Dragalina de azi.

De abia in 1836 s-au construit pe Cetatuie cazarmile pentru incartiruirea armatei austriece.

Puterea imperiala austriaca a incercat, totusi, sa atraga de partea ei orasul, restituindu-i in 1709 statutul de oras liber regesc. Pe langa aceasta, a atribuit orasului un rol important din punct de vedere politico-administrativ, prin faptul ca sediul Guberniului Transilvaniei s-a aflat la Cluj in anii 1695-1696, 1719-1732 si incepand cu anul 1790. Tot la Cluj se desfasurau, de obicei, lucrarile dietelor provinciale.

Conducerea administrativa a orasului Cluj a continuat in secolul al XVIII-lea conform vechilor modalitati, dupa cum arata istoricul Avram Andea. Consiliul orasenesc format din 100 de membri (centumviratul) era ales anual, avand la baza paritatea numerica intre maghiari si sasi si paritatea proportionala intre reprezentantii confesiunilor calvine, catolice si unitariene. In fruntea centumvirilor se gasea „oratoriul” ales dintre ei, care era purtatorul lor de cuvant. Autoritatea executiva superioara a orasului era formata din sfatul orasenesc (magistratul), compus din 12 jurati (senatori). In fruntea administratiei se aflau cei doi juzi: judele primar (orasenesc) si judele regal. Juzii si magistratul erau salariatii comunitatii orasenesc.

Magistratul detinea importante functii economice, cum ar fi stabilirea sistemului de impunere, intocmirea statutelor breslelor orasenesti si organizarea inspectiei comerciale urbane. Intervenind in desfasurarea activitatii economice a clujenilor, sfatul orasenesc spera sa contribuie la redresarea situatiei materiale a cetatenilor, care se desfasura intr-un ritm foarte lent. Productia mestesugareasca se dezvolta anevoios si se adapteaza tot mai greu la schimbarea cererilor populatiei, care doreste sa achizitioneze sortimente noi de marfuri, mai ieftine si in pas cu moda.

In 1703, dintr-o conscriptie a locuitorilor rezulta ca erau in oras 1172 proprietari de case, dintre care 66 nobili, 776 mestesugari, 64 negustori.

Intre 1719-1732, guverniul isi are resedinta la Cluj. Dietele se tin aici si aduc importante modificari in justitie, administratie si in perceperea impozitelor: vanzarea zincului si a sarii devin drepturi regale.

In Transilvania, devenita dupa 1691 provincie austriaca, Clujul joaca un rol major. Intre anii 1713-1735 s-a construit pe malul din stanga Somesului (Cetatuia), o cetate de pamant cu bastioane si porti din piatra, in care au fost incartiruite trupe imperiale, intretinute de populatia orasului. Se organizeaza serviciul postal. Se construieste un nou pod peste Somes („Podul nemtilor”). Se intreprind masuri profilactice si de organizare sanitara.

Reforme economice si administrative

Perioada reformelor Mariei Thereza si ale lui Iosif II se face simtita si la Cluj. Se aplica o serie de masuri menite sa consolideze economia si administratia. Transilvania e impartita in 11 comitate, Clujul fiind inclus in comitatul omonim care cuprinde parti din fostele comitate Cluj, Turda si scaunul Aries. In 1786 orasul devine si centru al districtului cu acelasi nume, ingloband comitatele Cluj, Turda, Solnocul Dinlauntru si de Mijloc, avand in frunte un comisar regal, pe Teleki Ádám. In oras isi stabileste sediul una din cele doua Table districtuale ale tarii, careia i se subordoneaza tribunalele din 5 comitate. Cealalta Tabla regala isi are sediul in Targu Mures. In acest fel este pregatita, administrativ si juridic, baza concreta a importantei pe care o va juca Clujul mestesugaresc, industrial, comercial si financiar in deceniile urmatoare, in buna parte a teritoriului transilvanean.

La Cluj, Turda, Dej, Aiud si in alte orase este tot mai evidenta tendinta comunitatilor romanesti de a-si obtine un statut prin fortarea legislatiei medievale restrictive si, evident, printr-o activitate mestesugareasca, industriala si negustoreasca, comerciala. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, negustorii romani din Cluj ajung sa concureze produsele mestesugaresti locale prin comertul pe care-l fac cu Tara Romaneasca. In 1786 Clujul, in pofida legislatiei discriminatorii, numara circa 500 de romani, in timp ce comunitatea romanilor din Cluj-Manastur numara 470 de persoane in 1750.

Breslele intra in impas

Sporirea populatiei orasului aducea cu sine cresterea cererii in domeniul celor mai importante articole de larg consum, ceea ce ar fi necesitat sporirea permanenta a numarului de meseriasi. In conditiile mentinerii sistemului de breasla acest lucru era imposibil, deoarece breslele se transformau tot mai mult in corporatii inchise, care exercitau un adevarat monopol asupra productiei, in interesul unui numar restrans de mestesugari. Astfel, ele au devenit o piedica in calea dezvoltarii economice. Monopolul breslelor asupra exercitarii meseriei nu a insemnat nicidecum o bunastare materiala generala pentru toti mestesugarii breslasi. Printre ei s-a format o patura de mestesugari instariti, dar, concomitent, s-a petrecut si un proces de pauperizare in cadrul diferitelor bresle. O parte din mestesugari nu mai erau in stare sa continue practicarea meseriei care nu le aducea venituri suficiente si, drept urmare, ei isi vindeau sau isi inchiriau locul in breasla, in schimbul unei sume de bani. Desi nevoile orasului reclamau cantitati sporite de marfuri de buna calitate, sortimente noi si ieftine, productia mestesugareasca desfasurata in cadrul sistemului de breasla facea fata din ce in ce mai greu acestor cerinte. Exploatand situatia, negustorii localnici si cei din alte parti introduceau pe piata orasului marfuri straine. Circulatia acestor marfuri spre Cluj se realiza prin negustorii greci, armeni, romani si evrei. Acestora li se interzicea comertul cu sortimentele produse in atelierele mestesugarilor breslasi clujeni (incaltaminte, haine, obiecte de uz casnic).

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, numarul negustorilor armeni a crescut in mare masura, ei ajungand sa detina un rol preponderent in viata comerciala a Clujului, intrucat controlau majoritatea locurilor de vanzare. Negustorii greci si romani jucau un rol important indeosebi in aprovizionarea breslelor cu materii prime, in special piei de buna calitate, aduse de multe ori din Tara Romaneasca si Moldova. Tot de aici proveneau cantitati insemnate de cereale si alte produse agricole precum si un numar mare de vite si porci, vandute pe piata Clujului.

Dr. Gheorghe I. Bodea

NAPOCA, CLUS, KLAUSENBURG, CLAUDIOPOLIS, KOLOZSVÁR, CLUJ.

FRAGMENTARIUM ISTORIC (I)