Printre privilegiile si libertatile acordate de Carol Robert de Anjou, actul crucial de la 1316 prevedea si dreptul orasului Cluj de a-si alege liber preotul si parohul. Simbolul acestei autonomii, urmarita si in sectorul ierarhiei bisericesti, se cerea insa materializat prin ridicarea bisericii parohiale. Lacasul, construit prin eforturile si daniile obstei orasenesti, trebuia sa infrunte simbolul feudal al catedralei episcopale din Alba Iulia si al bisericii abatiale din Cluj-Manastur.

Intre 1350 si sfarsitul secolului al XV-lea, toate orasele importante ale Transilvaniei: Sibiu, Sebes, Cluj, Brasov, Sighisoara, Medias si Bistrita isi ridica, cu mari sacrificii, impunatoare biserici de piatra. Cuprins in inima orasului incercuit de o puternica incinta de aparare, monumentul avea sa se inalte vestind ideea si vointa de libertate a populatiei urbane, dar, in acelasi timp, si dominatia spirituala si chiar materiala a Bisericii.

Biserica va fi ridicata extramuros, adica in afara primei incinte bisericesti ce inconjura vechiul castrum (Piata Carolina - Muzeului de azi) – incinta devenita neincapatoare - pe un teren care servise de cimitir, unde existase o capela cimiteriala. Prima faza a lucrarilor coincide aproximativ cu intervalul 1350-1380, urmata de o a doua in deceniile urmatoare.

De altfel, etapele si istoria construirii acestei biserici-catedrale a Sfantului Mihail, pana la ridicarea definitiva a turnului in sec. XIX, reflecta intreaga viata a cetatii Cluj in perioada medievala si inceputurile istoriei moderne.

Civitas primaria

Inca din primele decenii ale secolului XIV, Clujul se face remarcat printr-o intensa activitate mestesugareasca si comerciala, fiind bine reprezentat prin produsele sale pe pietele altor orase ardelene, precum si in Tara Romaneasca si Moldova, in centrul Europei si in Peninsula Italica. Noile privilegii obtinute, cum e cel din 1506, ii dau dreptul de a organiza iarmaroace libere (nundine libere) sau targuri anuale (fora anualia). Nu peste mult timp obtine si dreptul de depozit (Stappelrecht), inainte de 1538. Negustorii Clujului ajung cu produsele locale pe pietele germane si italiene, astfel ca aprecierea umanistului Nicolae Olahul era cat se poate de potrivita: Clujul e un oras „stralucit si prin asezarea si prin mijloacele sale si abundenta de toate bogatiile si prin negustori”. Dezvoltarea deosebita pe care a cunoscut-o orasul in secolul al XVI-lea justifica epitetul si caracterizarea de „oras principal” (civitas primaria) al Transilvaniei si de „oras comoara” (Kincses Kolozsvár). Era, asadar, un important centru mestesugaresc, economic, comercial si politic al Transilvaniei, distingandu-se prin pozitia sa, prin structura sa, prin asezarea sa, dar si prin arhitectura sa civila si ecleziastica: strazi si ulite radial-concentrice, cladiri publice (primarie, scoala, spital), case ale breslelor, monumente gotice si renascentiste (biserici, statui), ziduri de adapost si aparare.

In secolul al XV-lea, orasele din zona Clujului cunosc un real progres in toate domeniile: creste numarul breslelor mestesugaresti, se intensifica negotul, se dezvolta cultura. Un moment de referinta il constituie infiintarea mai tarziu a Universitatii Clujene in 1581.

Prima atestare documentara despre inceputurile invatamantului public in Cluj (scoala orasaneasca) dateaza din anul 1409, ea amintind despre „Caspar notarius et rector scholarum”. Concomitent, in cetatea Clujului functiona o scoala confesionala (evident catolica), ele fiind mult mai vechi (sec. XIV).

Dr. Gheorghe I. Bodea

NAPOCA, CLUS, KLAUSENBURG, CLAUDIOPOLIS, KOLOZSVÁR, CLUJ.
FRAGMENTARIUM ISTORIC (I)