Cum ne putem distra gratis

Adi Dohotaru
19 August 2008

În ultimii ani s-a creat la Cluj, ca pretutindeni, de altfel, o adevărată industrie a relaxării. Plătim pentru orice. 

25 de lei pe lună pentru jogging în Parcul Babeş, 100 de lei pentru o oră la un teren de fotbal, ca să nu mai vorbim de banii pe care îi dăm când mergem la un spectacol sau la o bere pe terasă. În rândurile care urmează, arătăm câteva locuri şi modalităţi gratuite de a socializa şi de a te distra, chiar dacă unele dintre aceste posibilităţi sună destul de non-conformist.
Odată cu diminuarea spaţiului public, clujenii nu au de ales decât să plătească pentru cele mai simple distracţii, cum ar fi să-şi ducă odraslele în spaţiile de joacă de la mall. Acestea sunt mult mai ofertante decât anemicele spaţii publice de joacă.

Profesoara Csilla Konczei, directoare a fundaţiei Casa Tranzit, de pe strada Bariţiu, nr. 16, spune că la majoritatea evenimentelor ţinute în fosta sinagogă nu este perceput bilet. Evenimentele variază de la concerte din toate zonele muzicale posibile (de la muzică tradiţională evreiască la electro), la dezbateri, proiecţii de filme şi festivaluri de documentare. „Nu e un scop în sine să cerem bilet. Dacă facem rost de bani din aplicaţiile noastre, nu cerem bani la evenimente. Însă, dacă se întâmplă să nu ne acoperim cheltuielile, mai cerem bani, dar la un preţ rezonabil, de o bere-două”, zice profesoara de antropologie de la Universitatea Babeş-Bolyai. „În sala mai mică a fostei sinagogi, Cafeneaua Tranzit, toate evenimentele sunt gratuite”, spune Csilla Konczei, care speră ca, din toamnă, fundaţia să reînnoiască parteneriatul cu Centrul Cultural Francez, în ceea ce priveşte proiectarea unor filme sociale ori artistice, însoţite de dezbateri.

Lecturi publice cu taxă, în Germania
Adrian Corojan, dirijor la Casa Municipală de Cultură, din Piaţa Unirii, nr. 24, se ocupă de trei coruri: unul masculin, altul feminin şi al treilea mixt. „He, he, aici e un loc foarte bun de socializare. De aproape 15 ani de când sunt eu aici, 10 cupluri s-au căsătorit. Aşteptăm să mai vină amatori, mai ales că totul la noi e gratuit, de la sală, la ore de canto. Oferim chiar, prin intermediul sponsorilor, sprijin financiar pentru deplasările în străinătate”, spune dirijorul. Corojan povesteşte mândru de zecile de călătorii în Vest, de când a ajuns dirijorul corului. Susţine că este primul cor laic masculin care a cântat la mănăstirile de la Muntele Athos. Dirijorul aminteşte de un alt eveniment găzduit de Casa Municipală de Cultură, unde intrarea este, de asemenea, liberă. Între 18-23 august, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Chitară Clasică Transilvania, în cadrul căreia se pune la bătaie o chitară de 3.500 de euro pentru câştigătorul concursului.
Noul director al Centrului Cultural German din Cluj, Fabien Stephan, povesteşte că, în Germania, iubitorii de carte plătesc la multe dintre lecturile publice ale unor scriitori celebri. „Printre altele, noi organizăm la centru, pe str. Kogălniceanu, la clădirea Echinox, lecturi publice gratuite”, afirmă Fabien Stephan. Oricum, spre deosebire de Germania, unde nu e o raritate să vezi cititori de carte în metrou, autobuze ori parcuri, în România nu ar funcţiona perceperea unei astfel de taxe, recunoaşte directorul Centrului Cultural German.
 
De la pişcotari de vernisaje la pişcotari de procese
„Cetăţeanul” a stat de vorbă cu clujenii, pentru a afla cum se distrează gratuit. Cele mai tradiţionale răspunsuri ţin de petrecerea timpului în aer liber, în parcuri sau în pădurile din preajma Clujului. Însă, am preferat să adunăm răspunsurile mai imaginative. „Ce frumos ar fi să se adune amatorii de muzică în parc, într-un loc anume, aşa cum am văzut în afară, şi să se apunce de jam-session-uri de tot felul”, spune chitaristul Mişu Călian. Miruna Toma e studentă la Politehnică, dar şi la Arte Plastice. Îşi aminteşte de unele distracţii gratuite. „Mergeam la vernisaje, care sunt „moca”. Şi nu sunt singura pişcotară, că suntem destui studenţi. Şi se şi dă băuturica pe gratis. Nu e nevoie de invitaţie, că la majoritatea vernisajelor nu se cere”, spune ea. Mihai Georgia deplânge extinderea industrială a Clujului, care se face nu cum ar fi logic în exterior, ci, de multe ori în interior, sufocând puţinele spaţii verzi disponibile. „În anii trecuţi, obişnuiam să mergem la nişte lacuri de pe Valea Caldă (aproape de Someşeni, în dreptul aeroportului, unde se poate ajunge şi de pe B-dul Muncii, continuând dincolo de linia tramvaiului). Era gratis, era verde, era super…”, povesteşte el. A fost la baie între 1999-2007, cu mai mulţi prieteni. „Dar, într-o sâmbătă din augustul acesta, am avut o surpriză foarte neplăcută: în locul lacurilor, o murdărie, o mizerie, PET-uri… de nedescris. Lacul, acum negru de murdărie chimică, amintind de Copşa Mică, e în curs de acoperire: vin mereu basculante acolo care deversează gunoiul pestilenţial. Livada de meri pe care o ştiam, a dispărut, doar o tufă scheletică mai era, la umbra căreia erau nişte rromi, ai căror copii ne-au cerut să-i miluim. Raiul răcoros de altădată s-a transformat intr-un iad! Alături era staţia de epurare a apelor… şi, mai încolo, către zona industrială trona steagul american, ăla românesc, ăla al UE, şi unul alb, posibil al firmei poluante respective - „Parc Industrial Tetarom”, încheie amar Mihai Georgia. Adi Popan recomandă o distracţie garantată, chiar dacă sună cam bizar. El mergea într-o vreme, alături de prieteni, la tribunal, că să asiste la procese. Când nu erau prea gălăgioşi, ca să fie daţi afară, se distrau râzând pe înfundate. „Am prins odată un proces în care unu’ o dădea în judecată pe maică-sa şi pe soră-sa, că îşi împărţiseră terenul pentru casă, şi lor le-a revenit partea dinspre şosea şi nu îl mai lăsau sa treacă cu tractorul  la el acasă”, rememorează el.