Cum trăieşti o viaţă fără curent electric

Mihai Prodan
24 Noiembrie 2008

În secolul XXI, în Cluj mai există oameni care îşi pornesc seara lampa cu petrol şi ascultă muzică la radioul cu baterii. „Cetăţeanul Clujean” a găsit o comunitate întreagă de clujeni care trăiesc de zeci de ani fără curent electric în case şi care au învăţat să se descurce cum pot: folosesc lămpi cu petrol, radioul merge cu baterii cumpărate din cel mai apropiat sat – Doda Pilii - iar când au nevoie să se aprovizioneze roagă pe cineva să meargă „la oraş”. Sunt sătenii din Ic Ponor, în inima munţilor Apuseni.

La cătun ajungi numai după ce ai călătorit mai bine de 15 kilometri pe un drum foarte prost. Civilizaţia se opreşte în zona turistică Răchiţele, unde pensiunile asigură tot confortul, inclusiv canalizarea. În schimb, la ieşirea din satul natal al primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc, asfaltul dispare şi este înlocuit cu un covor de pietre. Drumul e găurit de ploi suficient de des încât maşinile să găsească cu greu porţiuni practicabile.

Locuitorii de aici trăiesc fără curent de când se ştiu. Una dintre gospodării a construit un generator de energie electrică printr-o roată din lemn pusă în mişcare de căderea unui pârâu, dar nici acest angrenaj nu funcţionează aşa cum ar trebui. Când reporterul „Cetăţeanului Clujean” a ajuns în Ic Ponor, roata era defectă de mai multe zile, iar aceasta nu e o situaţie izolată. Mai mult, iarna, când râul îngheaţă, generatorul este inutil. „Atunci stăm şi patru luni fără curent electric”, spune o localnică.

Fără curent, dar cu telefon mobil

Paradoxal, deşi satul nu are curent electric, minunile tehnicii nu i-au ocolit nici pe sătenii din Ic Ponor, care îşi luminează casele cu lămpi cu petrol. Fiecare dintre ei are telefon mobil, al cărui semnal răzbate printre pădurile din Apuseni. Totuşi, cum reuşesc să-şi încarce telefoanele, odată descărcate, dacă nu au curent electric? „Ni-l încărcăm la maşină, când vine cineva, sau când mergem în Doda Pilii”, spune Constantin Foghiş (45 ani), care locuieşte aici de când se ştie pe lumea asta. Soţia sa, Rodica, spune că s-a obişnuit cu traiul fără curent electric, de când s-a mutat în Ic Ponor, din 1987. „Fără curent e foarte greu, dar n-avem ce face”, spune ea. Ca să se aprovizioneze cu alimente şi altele trebuincioase, familia Foghiş trebuie să se roage de cei care merg „la oraş”. „Nu avem maşină, ne rugăm de cineva care merge în Huedin sau în Doda Pilii când e de luat o pâine”, spune Rodica. Bateriile pentru radioul pe care-l ascultă seara le cumpără tot aşa, când are cineva drum „la oraş”, adică în Huedin, aflat la câteva zeci de kilometri. I-am întrebat de ce nu s-au gândit să se mute din Ic Ponor într-o zonă mai civilizată. „Cum să te apuci să mai construieşti o casă?”, se întreabă Constantin Foghiş, care adaugă că e sătul de câte promisiuni i s-au făcut, în special după Revoluţie, că va avea curent în casă. „Acum doi ani ni s-au făcut măsurătorile şi ni s-a spus că în august vom avea curent. Şi uitaţi că nu avem nici acum”, spune el. Familia are o singură lampă cu petrol pe care o foloseşte ca să lumineze casa, seara. Dacă se strică, nu mai pot cumpăra alta. „Nu se mai găsesc lămpi decât la antichităţi. Şi nu mai găsim nici petrol lampant, nicăieri. Nu putem folosi nici motorină, că ne afumă tare, face un fum insuportabil”, încheie capul familiei.

Curent de la pârâu

Trebuie spus că generatorul de energie electrică din Ic Ponor, construit de familia Mocanu, face faţă onorabil nu doar necesarului de curent din casa familiei -Sofia (62 ani) şi Traian (69 ani)-, ci şi a celui din satul de vacanţă pe care l-a construit fiica lor, Rodica. Deşi fără curent în sat, familia Mocanu are şi televizor, căruia i-au montat chiar şi o antenă parabolică prin care prind posturile de televiziune. Nu-l pot folosi chiar întotdeauna, totuşi. „Dacă pornim becurile din casă, la televizor pâlpâie”, spune Sofia Mocanu, care adaugă că energia electrică generată de pârâul care curge în spatele casei ajunge familiei sale, dar numai cu moderaţie.  

Sat de vacanţă cu lămpi

Din Ic Ponor, fiica lor a tras un cablu de curent peste Someş până în satul de vacanţă construit cu bani SAPARD, unde poate caza nu mai puţin de 110 persoane, la preţuri modice – 10 lei camera în căsuţe, 20 de lei în vilă şi 30 de lei în motel. Bineînţeles, exceptând generatorul care oferă energie electrică doar pentru strictul necesar, camerele sunt asigurate cu lămpi din petrol. Căsuţele sunt construite din lemn, aşa că pericolul incendiului e foarte real. „Lampa trebuie supravegheată. Seara, la culcare, trebuie închisă”, explică Sofia Mocanu.  

Manele în satul fără curent

Spiritul întreprinzător e moştenire de familie. Nu doar fiica Rodica, ci şi fiul Brădişor (40 ani) şi-a construit o pensiune, tot cu bani prin programul european SAPARD. În total, investiţia i-a scos din buzunar 100.000 de euro, bani împrumutaţi din bancă, şi alţi 100.000 de euro i-au fost oferiţi gratis de Uniunea Europeană. Lucrările la pensiune nu au fost finalizate încă. La data când reporterul „Cetăţeanului Clujean” ajunsese în Ic Ponor, meşterii făceau finisajele interioare. Energia electrică e asigurată printr-un grup electrogen cu motorină, care asigură, totuşi, un confort considerabil faţă de casele unde lumina vine de la lampa cu petrol. Dintr-un televizor pe care era montat receptorul antenei – satelit răzbăteau manelele de la un cunoscut post de televiziune românesc, în vreme ce meşterul monta plăcile de gresie în sala de mese a pensiunii. Brădişor Mocanu e şi el supărat că nu are nici acum curent electric în zonă, deşi sătenilor li s-a promis de ani de zile.

„Iarna schiem peste garduri”

Iarna, cătunul Ic Ponor e izolat aproape complet. Maşinile de deszăpezire răzbat greu până la săteni. Nu aşa de rar ca pe vremea comunismului, când satul era izolat până la trei luni în timpul iernii, spune Traian Mocanu. Acum, maşina de deszăpezire îşi face drum o dată la câteva zile prin troienele din Apuseni care înconjoară cătunul. Chiar şi aşa, ninsorile abundente fac ca stratul de zăpadă să depăşească un metru. Constantin Foghiş a şi făcut o fotografie, iarna trecută, cu stratul de zăpadă din curtea sa: neaua ajungea aproape până la acoperişul casei. „Iarna schiem peste garduri”, spune şi Traian Mocanu, care administrează pensiunea fiicei sale împreună cu soţia Sofia şi care locuieşte în Ic Ponor de când s-a născut, de aproape 70 de ani. De ce nu s-au mutat într-o zonă mai civilizată? „Noi suntem ca urşii. Du ursul la oraş, vezi dacă-i place”, încheie pădureanul.  

Pădurar: „mă mai uit la un meci”

Cornel Costea este unul dintre pădurarii care locuieşte în permanenţă în apropierea cantonului silvic. Dacă o parte dintre colegii săi locuiesc în Doda Pilii, la câţiva kilometri de canton, unde au şi curent, Costea şi-a construit propia cabană în mijlocul pădurii, pe malul Someşului, unde locuieşte în permanenţă. Nu are, însă, energie electrică. „Pentru iluminat folosesc lampa cu petrol, iar pentru restul am un generator pe motorină, mai merge să văd un meci la televizor. E o problemă foarte, foarte mare curentul electric aici”, spune Costea, care îşi permite să folosească generatorul cel mult două ore, seara, pentru că motorina e scumpă şi trebuie s-o plătească din banii săi. Mai mult, până acum opt ani, când şi-a cumpărat generatorul, Costea trebuia să se descurce numai cu lampa. Acum, ar vrea să-şi instaleze panouri solare şi o turbină eoliană pentru curent, dar n-o poate face prea curând, din cauză că până acum nu a fost finalizată lista instalatorilor autorizaţi de Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Un milion de euro, fără TVA, ar costa electrificarea tuturor zonelor de case fără curent din comuna Mărgău, care administrează şi Ic Ponor.