NR. 119, ANUL IV, 8-14 Februarie 2010

Parcul Feroviarilor, "ţara nimănui"

Adi Dohotaru
27 Octombrie 2008

foto
Dacă ar fi amenajat, Parcul Feroviarilor ar putea deveni o a doua oază de verdeaţă pentru clujeni, alături de Parcul Central.

În Cluj, există o nevroză generală legată de lipsa spaţiilor verzi. Oraşul e asfixiat de construcţii, ridicate dintr-o proastă gestionare urbanistică a autorităţilor locale. Deşi oraşul dispune într-o locaţie centrală de un teren de 5, 5 hectare, adică Parcul Feroviarilor din Piaţa Abator, acesta e lăsat în paragină de ani de zile. Căile Ferate Române sau Primăria nu se grăbesc să investească în parc, după cum societatea civilă nu face presiuni asupra autorităţilor pentru schimbarea situaţiei în zonă, în ciuda văicărelii publice despre sufocarea cu betoane a oraşului.


„Parcul e în proprietatea statului român. Clubul de fotbal CFR a dorit să îl preia, însă ei nu pot din cauza legii privind spaţiile verzi care îţi interzice schimbarea destinaţiei terenului. Ne-am bucura dacă ar veni cineva cu propuneri. Noi nu avem bani să întreţinem parcul, să îl amenajăm”, afirmă Emanuel Culda, director adjunct al SNCFR Cluj. „Primăria nu e interesată de nimic. Îi doare undeva… Nu i-a interesat să administreze nici zona din faţa gării, pe când le-am propus. Se laudă că au făcut diverse lucruri pentru oraş, dar mai mult gura e de ei. Pentru oraş ar fi important să se vină cu nişte soluţii pentru parc”, răbufneşte Emanuel Culda.


Avem un parc părăginit, ce facem cu el?
Primăria clujeană nu are date clare în privinţa unei posibile preluări a parcului. „Ştiu că sunt ceva negocieri pe tema Parcului Feroviarilor. Sunt discuţii, dar care e stadiul acestora şi când se vor finaliza, vom afla când se vor finaliza. Noi nu putem folosi bani publici pentru reabilitarea parcului, pentru ceva ce nu ne aparţine”, a declarat Raimonda Boian, purtător de cuvânt al Primăriei.
 „Trebuie să rămână parc şi trebuie amenajat ca atare, mai ales că zona se dezvoltă imobiliar. Eu mă bucur că a existat o astfel de hotărâre a Ministerului Mediului ce nu permite schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi. Încercăm să găsim nişte soluţii”, afirmă viceprimarul Laszlo Atilla.
„Se poate face un protocol între cele două instituţii, prin care Căile Ferate să cedeze parcul municipalităţii. Am discutat în Consiliul Local pe această problemă, dar a rămas o simplă discuţie. Noi suntem în opoziţie, nu noi decidem. Totuşi, putem demara nişte negocieri pentru ca în primăvara anului 2009 municipalitatea să preia parcul”, afirmă Remus Lăpuşan, consilier local din partea PSD.
„Probabil că există un interes ca Parcul Feroviarilor să iasă din conştiinţa publică, pentru a se construi clădiri. Dacă ar fi un parc cunoscut, clujenii s-ar revolta, în situaţia demarării unor construcţii”, spune Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism Napoca.


Un spaţiu verde pentru clujeni
„Nu e treaba CFR să deţină parcuri, aceasta e o moştenire din perioada socialistă, când întreprinderile deţineau locuri de recreaţie. E o situaţie complet anormală. Primăria ar trebui să se zbată să obţină Parcul Feroviarilor”, afirmă ecologistul Mititean.
Clujenii intervievaţi de „Cetăţeanul” îşi proiectează un Parc Feroviar mult mai prietenos decât cel sărăcăcios de acum. „E parcul copilăriei mele. Ultima dată când am fost dispăruse trenul de acolo. Ar trebui cât mai multe locuri de joacă, pistă cu role, aleile ar trebui reabilitate, să fie instalate nişte coşuri de gunoi. Ar fi frumos un eventual lac, dacă se poate”, spune Andrei. „Aş vrea să văd un lac şi nişte piste pentru biciclişti ori de alergare pe margine”, zice Anca. „Ar trebui să existe o zonă pietonală, minim pavată, mult spaţiu verde, să fie o gradină în adevăratul sens al cuvântului. Ar fi binevenite şi câteva terenuri de baschet, poate”, încheie Tudor.


Terenul nu a mai ajuns la Paszkany
Clubul de fotbal CFR Cluj a încercat să concesioneze Parcul Feroviarilor în urmă cu câţiva ani de la autorităţile feroviare. Intenţia clubului de fotbal era de a construi două terenuri de fotbal, sală de sport, mini-hotel, facilităţi pentru sportivii clubului, dar şi o bază de agrement. Investiţia în baza sportivă era cifrată la patru milioane de euro. Potrivit experţilor imobiliari, valoarea terenului se ridică la peste 10 milioane de euro. În 2005, CFR SA a cedat terenul de 5,5 hectare clubului de fotbal, însă ulterior, din motive nespecificate de Ministerul Transporturilor, „contractul nu a mai fost pus în aplicare, fiind întreprinse demersurile pentru rezilierea acestuia”. Oricum, potrivit Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, Parcul Feroviarilor nu mai putea fi cedat clubului de fotbal, întrucât legea interzice schimbarea destinaţiei terenului.
Alte două proiecte majore blocate de Legea spaţiilor verzi este cel al construirii Filarmonicii în Parcul Central şi al unei variante de amplasament a Spitalului regional pe un spaţiu verde din capătul cartierului Mănăştur.
„Parcul e în proprietatea statului român. Clubul de fotbal CFR a dorit să îl preia, însă ei nu pot din cauza legii privind spaţiile verzi care îţi interzice schimbarea destinaţiei terenului. Ne-am bucura dacă ar veni cineva cu propuneri. Noi nu avem bani să întreţinem parcul, să îl amenajăm”,
Emanuel Culda, director adjunct al SNCFR Cluj



„Trebuie să rămână parc şi trebuie amenajat ca atare, mai ales că zona se dezvoltă imobiliar. Eu mă bucur că a existat o astfel de hotărâre a Ministerului Mediului ce nu permite schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi. Încercăm să găsim nişte soluţii”,
 viceprimarul Laszlo Atilla.


Ştiri FlashSport Ştiri pe scurt Actualitate Administrativ International Ştiri pe scurt Inedit