Tradiţie şi kitsch în Piaţa Unirii

Adi Dohotaru
23 Septembrie 2008

Ceramică scumpă de Horezu, cazane de ţuică de la căldărarii din Sibiu la preţul de 2.000 de lei, covoare de 10.000 de lei şi costume tradiţionale de la încoronarea regelui Ferdinand la 3.000 de lei.
Toate acestea le pot găsi clujenii iubitori de meşteşuguri tradiţionale la târgul din Piaţa Unirii, deschis până duminică la iniţiativa Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Cam piperate preţurile, cu toate că valoarea istorică a multora dintre obiecte, sortate dintre kitschurile inevitabile, e inestimabilă.

Trei căldărari pe o bancă, bărbi lungi, priviri fixe, nemulţumite. „Cum faceţi un cazan, cât timp durează?”. „Noi nu dăm reţeta, că apoi ce ne facem, falimentăm”, spune un căldărar şi-i dă cu cotul la celălalt. „Fecior, dă 10 lei şi-ţi spun”, spune un altul, şi mai bătrân şi mai bărbos. „Bine, mă, hai 5 lei, să ne luăm o bere că n-am vândut nimic”. Al treilea se repede la fotograful ziarului şi îi cere bani că l-a fotografiat. Romică, fotograful, îi dă. Îl distrează curajul ţiganului. Pe trecător nici nu îl miră că meşterii căldărari nu au vânzare. „100 de lei e ibricul de cafea. E cupru, domnu’!  Îi scump, că îl fac dintr-o singură bucată. E lucrat de mână, nu ca astea din magazine, tăte la fel”, spune meşterul Petru din Brateiu, judeţul Sibiu. Cazanul de ţuică e la 2.000 de lei, dar se poate negocia până o să lase considerabil din preţ.  

"Le pare rău că s-au rupt de tradiţie"
Olivia Tima din Sălciua, judeţul Alba, e mândră de costumul purtat de mama ei la încoronarea din 1922 a regelui Ferdinand în Alba Iulia. Este în negocieri pentru vânzarea costumului cu Muzeul Etnografic din Cluj. Spune că nu îl lasă sub 3.000 de lei, fiindcă e tezaur. „Coseau femeile pe atunci din toamnă până în primăvară. Sunt cusături specifice, ca o dantelă, cu ac de cusut, dintr-ăla subţire. Doar o singură cusătură, de jos până sus, durează o săptămână”, spune fosta învăţătoare. E supărată, deşi împăcată, că nimeni nu duce tradiţia mai departe. „La noi în sat nici bătrânii la sărbători nu mai poartă aşa ceva, d-apoi copiii. Cred că e mai comod cu hainele noi. Vă daţi seama acuma iarna să porţi pe tine mai multe straturi de pânză, apoi cojoace. Te uzi, dacă plouă. Nu pentru că sunt funcţionale le cumpără oamenii, ci pentru că le pare rău că s-au rupt de tradiţie”, spune tanti Olivia.
O tânără îmbrăcată hippie încearcă o desagă. Preţul e mai convenabil, la 30 de lei, şi e făcută din lână. În schimb, pernele şi „tindeiele” sunt mai piperate, căci ajung la 150, respectiv 250 de lei.   Ţesututul cu piele de capră, meşteşug pe cale de dispariţie
„Maică, la cât daţi covorul acela din spate?”, întreabă o femeie cu ochi de cunoscător. „Nu vă spui, că e tezaur”, răspunde femeia. Lumea se uită amuzată la cele două. „Apoi, de ce le puneţi sus? Ca să ne faceţi nouă inimă rea?” „Nu spun că o să ziceţi că e mare preţu’! E 100 de milioane, tanti”. „Da ce-i aşa scump?” întreabă un trecător. „E vechi?”. „Nu, dar e făcut cum scrie şi aicea din ţesături din piele de capră. Multă muncă. Nu pun io preţul, ci îl decide directorul de la asociaţia noastră etnografică”, spune Elena Banu din Vâlcea.
Nu trăieşte din vânzări, e pensionară. Zice că ea e „creatoare”. Îmi arată zeci de diplome de la diverse expoziţii. E singura persoană din România care mai lucrează cu ţesături de capră. Ar mai fi o bătrână din Buzău, dar cică ea nu se pune, că nu lucrează cu motive tradiţionale. „E mai greu decât cu goblenul, părul trebuie să fie lung şi subţire. Cu părul ţapului nu se poate că e lung şi gros şi mai şi pute”, îşi începe creatoarea expozeul. Nu e aici să vândă neapărat, ci să arate o felie de istorie. Dispărută. Sau pe cale. Dar feliile acestea sunt mai greu de văzut între alte obiecte uşor kitsh, care populează târgul. Care sunt acelea, nu vă spun. Cine are chef să separe bobul de neghină merge la târg!